Mereu am fost adeptul ideii că atunci când publicăm o carte, un articol sau, în general, atunci când ne exprimăm în scris, lucrurile trebuie să arate impecabil.
Regula aceasta este cu atât mai adevărată în cazul unui articol ştiinţific, întrucât se presupune că persoana care l-a scris provine din mediul academic.
Indiferent de valoarea adevărului enunţat într-un astfel de articol, brânza bună nu are ce căuta în burduf de câine.
Sentimentul cititorilor nu ar trebui să fie acela că textul a fost scris de o persoană extrem de inteligentă, dar care, din păcate, nu a putut urma decât 4 clase.
Sunt de părere că nu este suficient ca marfa să fie de calitate. Şi ambalajul trebuie să fie pe măsură.
Pentru a evita atât greşelile gramaticale (elementare), cât şi pe cele stilistice, avem la dispoziţie un instrument destul de eficient: limba maternă.
Am observat că, de mulţi ani, în ţara noastră, peste 90-95% din periodicele ce abordează ştiinţe exacte se ţin în limba engleză.
Această limbă este folosită în exclusivitate. Autorilor nu li se permite să-şi expună ideile în două limbi: română şi engleză.
Lăsând la o parte considerentele de natură patriotică (în Romania, un cercetător român nu are voie să publice un studiu în limba română), apare o întrebare legată de calitatea textului.
Presupunem că nu există greşeli de natură gramaticală. Are textul aceeaşi eleganţă pe care ar fi avut-o dacă autorul ar fi fost un britanic sau un american? Îndrăznesc să cred că nu.
O concluzie tragic de eronată este că e nevoie de mai multă muncă:
Dacă vom citi mai mult în limba străină, dacă vom viziona mai multe filme, situaţia se va schimba şi vom ajunge să ne exprimăm cu aceeaşi dezinvoltură cu care o fac ei.
Pentru cei care consideră că lucrurile stau aşa, îi invit să încerce.
Sunt de acord că cercetătorii din întreaga lume trebuie să comunice între ei şi că limba engleză reprezintă un liant excelent în acest sens.
Cu toate acestea, versiunea în limba română trebuie să fie versiunea oficială a unui articol.
Pentru a comunica la nivel informal (cum se întâmplă, de pildă, pe ResearchGate), putem folosi engleza, fie ea şi una stricată.
În cele din urmă, nu autorii au cel mai mult de suferit în cazul în care textul prezintă stângăcii, ci revista în cauză.
Regula aceasta este cu atât mai adevărată în cazul unui articol ştiinţific, întrucât se presupune că persoana care l-a scris provine din mediul academic.
Indiferent de valoarea adevărului enunţat într-un astfel de articol, brânza bună nu are ce căuta în burduf de câine.
Sentimentul cititorilor nu ar trebui să fie acela că textul a fost scris de o persoană extrem de inteligentă, dar care, din păcate, nu a putut urma decât 4 clase.
Sunt de părere că nu este suficient ca marfa să fie de calitate. Şi ambalajul trebuie să fie pe măsură.
Pentru a evita atât greşelile gramaticale (elementare), cât şi pe cele stilistice, avem la dispoziţie un instrument destul de eficient: limba maternă.
Am observat că, de mulţi ani, în ţara noastră, peste 90-95% din periodicele ce abordează ştiinţe exacte se ţin în limba engleză.
Această limbă este folosită în exclusivitate. Autorilor nu li se permite să-şi expună ideile în două limbi: română şi engleză.
Lăsând la o parte considerentele de natură patriotică (în Romania, un cercetător român nu are voie să publice un studiu în limba română), apare o întrebare legată de calitatea textului.
Presupunem că nu există greşeli de natură gramaticală. Are textul aceeaşi eleganţă pe care ar fi avut-o dacă autorul ar fi fost un britanic sau un american? Îndrăznesc să cred că nu.
O concluzie tragic de eronată este că e nevoie de mai multă muncă:
Dacă vom citi mai mult în limba străină, dacă vom viziona mai multe filme, situaţia se va schimba şi vom ajunge să ne exprimăm cu aceeaşi dezinvoltură cu care o fac ei.
Pentru cei care consideră că lucrurile stau aşa, îi invit să încerce.
Sunt de acord că cercetătorii din întreaga lume trebuie să comunice între ei şi că limba engleză reprezintă un liant excelent în acest sens.
Cu toate acestea, versiunea în limba română trebuie să fie versiunea oficială a unui articol.
Pentru a comunica la nivel informal (cum se întâmplă, de pildă, pe ResearchGate), putem folosi engleza, fie ea şi una stricată.
În cele din urmă, nu autorii au cel mai mult de suferit în cazul în care textul prezintă stângăcii, ci revista în cauză.
